marți, 13 februarie 2018

Egiptul în 4 minute...



Ce pot să îți povestesc eu ție, despre lumea aceasta? Tu ești acolo. Dincolo de cuvintele mele. De imagini. În casa ta. În țara ta. Diferită. Cândva eram și eu acolo. Ruptă. Împărțită. Între două lumi. Una care mă striga acasă și una care era acasă. Și nu înțelegeam. Nu auzeam muzica. Vântul însă. El îmi era singurul cunoscut. Și nisipul din suflet. Ca o clepsidră. Nestinsă. Neterminată. Cum să te fac eu să înțelegi ceva ce nu poate fi înțeles decât cu sufletul? Cumva, va trebui să îți spun că lumea asta nu e atât de diferită. E ca o inimă. Ca oricare inimă. Ca să o înțelegi, trebuie să o auzi. 
Timpul, a stat pe loc aici. A înghețat. Pentru unii este lumea a patra. Pentru mine, nu. Pentru mine e umanitate și în lumea din orașul gunoaielor. Pentru mine, timpul, aici, a înghețat frumos. Mi-a permis să călătoresc în alte vremuri și să rămân totuși în prezent. Să înțeleg ce înseamnă să înțelegi. Fără să cauți. Fără să răscolești. Simplu. Dincolo de cuvinte. Oamenii. Cum să te fac eu să simți ce nu se poate simți decât cu fiorii sângelui? Cumva, va trebui să îți ating inima ta cu inima lor. Acolo. În mijloc. Unde este cel mai cald. Unde ei ne culeg cu privirea lor faraonică, de sfinx. 
Cândva, pe aici, nisipul povestea răvășind deșertul, făcând dragoste cu el, cucerindu-l. Ei știu. Eu știu. Mi-a povestit vântul. Nu îmi amintesc exact când. Știu doar că eram copil și desenam piramide pe fereastra bunicii, iar în mine dansau beduini și se dădeau războaie. Am înțeles târziu care războaie. A trebuit prima dată să le biruiesc. Apoi, am zărit Farul. Era dincolo. Dincolo de toate lumile mele. În inima Egyptului! 

( © Moartea ar trebui să se teamă de iubire, FRAGMENT, Ramona-Sandrina) 

***

What can I'll tell you, about this world? You are there. Beyond my words. Images. In your home. In your country. Different. Once I was there too. Broken. Divided. Between two worlds. One that called me to come on my true home, and one who was at home. And I did not understand. I could not hear the music. Just the wind. He was the only who was known me. And the sand from the heart. As an hourglass. Unquenched. Unfinished. How can I make you understand something that can not be understood just directly from the soul? Somehow, I have to say that this world is not so different. It's like a heart. Like any heart. To understand it, you need to hear.
Time has stood still here. It froze. For some it is the fourth world. Not for me. For me, this land is humanity even in his garbage city. For me, the time here, froze nice. It allowed me to travel to other times and still remain today. I learn to understand what it means to understand. Without looking. Without sifting. Simple. Beyond words. People. How do I make you to feel that what you can feel only with the thrill of your blood? Somehow, I'll must to touch your heart with their heart. There. In the middle. Where is the warmest place of human beeing. There, where they collect us inside them, with their Pharaoh sphinx looks.
In very old times, the sand, tell stories about desert...making love with it, conquering him. They know. I know. The wind told me. I do not remember exactly when. I only know that I was a child and I start suddenly to draw pyramids on my grandparents window and inside me the bedouin was dancing and many wars was gave. I understood later those wars. I had first to overcome. Then I saw the lighthouse. It was over. Beyond all my worlds. In the heart of Egypt! 

(© Death should be afraid of love - Extract, Ramona-Sandrina)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu